menu
person

Arn - Tempelriddaren - Arn: Cavalerul templier(2007)
[ · Captură ecran ]2010-11-18, 6:24 PM
Arn Magnusson s-a născut în anul 1150 la ferma Arnas în Gothia de Vest, în partea de vest a Suediei. În urma unui accident din copilărie, părinţii lui sunt nevoiţi să-l trimită la o mănăstire în slujba lui Dumnezeu. Însă, lăsând la o parte predicile, Arn este instruit de un călugăr fost cavaler templier pentru a deveni un războinic şi un adevărat cavaler. Un moment foarte important în decursul vieţii lui este dat de întâlnirea cu Cecilia, marea lui iubire. Dar relaţia pe care o are cu tânăra Cecilia nu este pe placul nobilei sale familii. Astfel devine o iubire interzisă care îi va schimba viaţa pentru totdeauna. Soarta nedreaptă însoţită de legile nefireşti ale politicii vor face ca cei doi îndrăgostiţi să se despartă. Cecilia este încarcerată într-o mănăstire şi Arn este trimis să lupte în Războiul Sfânt alături de Armata Cruciaţilor, astfel devine un cavaler templier. Amândoi sunt nevoiţi să lupte pentru a supravieţui, să înveţe cum să se confrunte cu răul şi să depăşească dificultăţile fizice şi morale. Separarea lor dureroasă le provoacă îndoieli în ceea ce priveşte credinţa în Dumnezeu şi bunătatea lui dar nu şi în încrederea lor reciprocă şi în speranţa că se vor întâlni din nou într-o bună zi.Arn Magnusson s-a născut în anul 1150 la ferma Arnas în Gothia de Vest, în partea de vest a Suediei. În urma unui accident din copilărie, părinţii lui sunt nevoiţi să-l trimită la o mănăstire în slujba lui Dumnezeu. Însă, lăsând la o parte predicile, Arn este instruit de un călugăr fost cavaler templier pentru a deveni un războinic şi un adevărat cavaler. Un moment foarte important în decursul vieţii lui este dat de întâlnirea cu Cecilia, marea lui iubire. Dar relaţia pe care o are cu tânăra Cecilia nu este pe placul nobilei sale familii. Astfel devine o iubire interzisă care îi va schimba viaţa pentru totdeauna. Soarta nedreaptă însoţită de legile nefireşti ale politicii vor face ca cei doi îndrăgostiţi să se despartă. Cecilia este încarcerată într-o mănăstire şi Arn este trimis să lupte în Războiul Sfânt alături de Armata Cruciaţilor, astfel devine un cavaler templier. Amândoi sunt nevoiţi să lupte pentru a supravieţui, să înveţe cum să se confrunte cu răul şi să depăşească dificultăţile fizice şi morale. Separarea lor dureroasă le provoacă îndoieli în ceea ce priveşte credinţa în Dumnezeu şi bunătatea lui dar nu şi în încrederea lor reciprocă şi în speranţa că se vor întâlni din nou într-o bună zi.


Trailer / Film :
Trailer


Server 1 CD 1

Server 2 CD 1



Server 1 CD 2

Server 2 CD 2
Categorie: Razboi | Adăugat de: DodyGeo™ | Tag-uri: Arn - Tempelriddaren - Arn: Cavaler
Vizualizări: 7098 | Descărcări: 0 | Evaluare: 4.5/8
Total comentarii : 0
ComForm">
avatar