Ti este un tată sărac care munceşte în
fiecare zi pe un şantier de construcţii pentru a-i asigura fiului său,
Dicky Chow, o educaţie aleasă. În ciuda intenţiilor tatălui, de a-i
acorda oportunităţile de care el nu a putut beneficia, Dicky iese în
evidenţă faţă de ceilalţi copii, prin hainele murdare pe care le poartă
şi prin lipsa jucăriilor alese, acele mici bucurii care fac din
copilărie o perioadă unică în viaţă. Pentru că nu-şi poate
permite asemenea lucruri scumpe, Ti decide să-i caute ceva asemănător la
groapa de fiare vechi a oraşului, unde găseşte un glob misterios. Dicky
şi tatăl său observă cum sfera se transformă într-un ciudat "animal" de
casă, cu puteri extraordinare. Împreună cu noua sa jucărie poreclită
CJ7, Dicky doreşte să-şi impresioeze colegii de clasă pentru prima dată,
dar când CJ7 ajunge la şcoală, totul se transformă în haos.
|