[ · Captură ecran ] | 2015-10-31, 1:26 PM |
Partea a 2-a O grozăvie pe care mulţi dintre bătrânii noştri nu au uitat-o! O durere pe care unii dintre ei încă o mai trăiesc, povestind-o cu glas stins nepoţilor lor, ne este azi împărtăşită tuturor. Bătălia pentru Stalingrad a fost una dintre cele mai brutale din istoria umanităţii. Asaltul germanilor asupra oraşului rus Stalingrad s-a sfârşit catastrofic pentru invadatoril, reprezentând o lovitură fatală dată Germaniei naziste. Bătălia a durat 199 de zile, din 21 august 1942 pînă în 2 februarie 1943. Într-o luptă în care speranţa de viaţă a unui soldat era de maxim 24 de ore, au pierit peste 1,5 milioane de oameni, din ambele tabere – ruşi, germani, unguri, italieni, români. Stalingrad va fi mereu asociat cu ororile inimaginabile şi traumatice ale războiului. În acest oraş industrial de pe Volga, aproape şters de pe faţa pamântului de cele 1000 de tone de bombe lansate de germani în decursul asediului, moartea se întâlnea la fiecare pas, în fiecare moment. Stalingrad a devenit cu adevărat o groapă comună. Aproximativ un milion de soldaţi ruşi şi-au pierdut viaţa apărând oraşul. Refuzul lui Hitler de a se preda la Stalingrad a provocat distrugerea întregii sale Armate a Şasea. Această trilogie documentară înfăţişează bătălia în mod obiectiv, atât din perspectiva germanilor, cât şi a ruşilor. Ea scoate la iveală fapte istorice şi se bazează pe înfiorătoare mărturii directe ale supravieţuitorilor din ambele tabere, poate ultimele ce mai pot fi înregistrate vreodată. Seria beneficiază de un acces fără precedent la arhivele ruse, încluzând scrisori de pe front ale soldaţilor germani, interceptate de către Armata Roşie, niciodată până acum făcute publice. Cu ajutorul animaţiilor 3-D, precum şi prin pelicule refăcute digital, special pentru această trilogie, combinate cu imagini de înaltă acurateţe, parţial colorate ulterior, putem vizualiza desfăşurarea strategică a luptei. | |
| |
Vizualizări: 9719 | Descărcări: 0 | |
Total comentarii : 0 | |